am stiut ca lucrurile incep sa se indeparteze

|



singura liniste pe care o accept neconditionat e cea de dupa ciocniri. atunci sta calm intreg universul. umilit. si o umbra de adiere incuviinteaza...linistea de dupa miscari de placi tectonice. linistea aia mereu e o introducere mult prea scurta. in ea cred fara sa am curajul sa o verific sau sa ma intreb...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Oare nu exista o astfel de ”liniste” si inainte de ciocniri? Ceva care sa te avertizeze despre ce va urma... astfel incat linistea de dupa sa nu fie atat de dureroasa...

De fapt exista asa ceva in cadrul relatiilor (nu spun al dragostei, nu mi se pare acelasi lucru). Un fel de ”when there's nothing left to say... then something's wrong"... Cate intelesuri poate ascunde si linistea asta, dar cine sa stea sa o asculte, dornic sa o inteleaga? :)

Minu Blue spunea...

si cred ca inaintea accidentului linistea e a lucrurilor care tac, lasandu-te sa strigi prin si cu ele. dupa, devine a lucrurilor care striga, lasandu-te sa taci cu si prin ele...
multumesc.