de cand stau in genunchi, iar pamantul imi traseaza cute ale convingerii pe frunte, gandesc ca orizontala e umbra verticalei. de atunci nu e ceva care sa aiba greutate...
interior de camera sub si supraexpus. suprapus nespus.
de cand stau in genunchi, iar pamantul imi traseaza cute ale convingerii pe frunte, gandesc ca orizontala e umbra verticalei. de atunci nu e ceva care sa aiba greutate...
interior de camera sub si supraexpus. suprapus nespus.
|
joi, 8 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
fain
takk (multumesc)
Daca folosesti muzeul de fotografii pe care il ai atarnat la gat si iti developezi singura pozele...wicked...aka...foarte tare. Big fan!
intr-acolo ma indrept, alchimie si revelator in plamani. fixator in privire. multam fain ;)
Trimiteți un comentariu