supravietuirea devine un segment marginit de doua puncte: cenusa norilor si respirarea pamantului...
de cand stau in genunchi, iar pamantul imi traseaza cute ale convingerii pe frunte, gandesc ca orizontala e umbra verticalei. de atunci nu e ceva care sa aiba greutate...
interior de camera sub si supraexpus. suprapus nespus.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)