- intotdeauna mi-am dorit sa ascult sunetul pasilor pe un perete, dar toti refuza sa faca asta.
iar eu daca incerc, nu ma aud.
iar eu daca incerc, nu ma aud.
singura liniste pe care o accept neconditionat e cea de dupa ciocniri. atunci sta calm intreg universul. umilit. si o umbra de adiere incuviinteaza...linistea de dupa miscari de placi tectonice. linistea aia mereu e o introducere mult prea scurta. in ea cred fara sa am curajul sa o verific sau sa ma intreb...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)