Asteptam trenul ca pe o resuscitare. Radeam infrigurati, desenand cu aburi peisaje interioare. Ne faceam promisiuni grabiti si neatenti, cu ochii mereu la sine. Pareau atat de fluide, incat nu m-ar fi mirat daca ar fi trecut printre noi, separandu-ne ca un gand.
Uite...vine. Oare a fost aici dintotdeauna?
Un tren amar - ca o linie intrerupta. Singurul reper care mai poarta timpul nostru, blocandu-l in aceeasi bucla reversibila...
