Hai sa nu ne platim chiria,
Sa aruncam lapte pe pereti ca sa pictam,
Sa strigam la luna sa dea muzica mai incet,
Sa ne desenam fluturi pe spate ca sa zburam,
Sa facem lucrurile in felul nostru,
Sa renuntam la renuntari,
Sa descoperim ca lumea incape intr-o imbratisare – din umarul meu intr-al tau...
Sa aruncam lapte pe pereti ca sa pictam,
Sa strigam la luna sa dea muzica mai incet,
Sa ne desenam fluturi pe spate ca sa zburam,
Sa facem lucrurile in felul nostru,
Sa renuntam la renuntari,
Sa descoperim ca lumea incape intr-o imbratisare – din umarul meu intr-al tau...
Tu apari cand toate luminile dispar, cand intunericul devine albastru...
Si imi dau seama atunci ca toata ziua pe tine te-am cautat cu privirea, pe tine am asteptat sa te gasesc in cafeaua diluata de dimineata, in ecranul putin crapat al telefonului, in tabla indoita a semnului de circulatie „drum cu sens unic”.
Si poate ca asa e drumul nostru, ireversibil si prin orice decizie, chiar si aparent cea mai nesemnificativa – sa dormim impreuna dezbracati sau nu, sa te tin eu in brate sau tu pe mine, sa te privesc limpede sau sa te ignor – este, de fapt, una mareata tocmai pentru ca ne directioneaza, ne transforma pas cu pas din orice in NOI.
Toate momentele noastre, care ma aduc din ce in ce mai aproape de tine si in care aflu ca nu am mers degeaba, ca exista, intr-adevar, locul in care sa ajung si ca deja sunt acolo...
Si imi dau seama atunci ca toata ziua pe tine te-am cautat cu privirea, pe tine am asteptat sa te gasesc in cafeaua diluata de dimineata, in ecranul putin crapat al telefonului, in tabla indoita a semnului de circulatie „drum cu sens unic”.
Si poate ca asa e drumul nostru, ireversibil si prin orice decizie, chiar si aparent cea mai nesemnificativa – sa dormim impreuna dezbracati sau nu, sa te tin eu in brate sau tu pe mine, sa te privesc limpede sau sa te ignor – este, de fapt, una mareata tocmai pentru ca ne directioneaza, ne transforma pas cu pas din orice in NOI.
Toate momentele noastre, care ma aduc din ce in ce mai aproape de tine si in care aflu ca nu am mers degeaba, ca exista, intr-adevar, locul in care sa ajung si ca deja sunt acolo...
"There is a crack in everything
That's how the light gets in."
Imi dau seama ca mi-ar fi atat de usor sa ma dezintegrez in molecule si sa ma confund apoi cu ce e in jur. Ce imi tine mainile prinse de corp, vederea de ochi? Curiozitatea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
