duotone

|




chiar daca am fi stat pe loc, admirand inutilitatea pasilor ce nu mai veneau, m-ai fi intrebat "pana cand sa merg cu tine?"

atat

|

era deja noapte


si noi credeam


ca e mult mai tarziu...

Holmavik

|


supravietuirea devine un segment marginit de doua puncte: cenusa norilor si respirarea pamantului...

ziduri personale

|


de cand stau in genunchi, iar pamantul imi traseaza cute ale convingerii pe frunte, gandesc ca orizontala e umbra verticalei. de atunci nu e ceva care sa aiba greutate...





interior de camera sub si supraexpus. suprapus nespus.

un cri aigu

|

e firesc, nu neaparat uman

|


Mersul tacut al asteptarii.
Asteptarea tacuta a mersului.
Tacerea merganda a asteptarii.
Tacerea asteptanda a mersului...

destramare progresiva

|



ne-au inghetat pasii mult prea devreme,
cand inca ne imaginam
cum e sa plutim rataciti in ape bolnave.
dar noi aveam atunci priviri fara scop,
strigam ascutit
si ne purtam ca niste fiinte prelungi, abandonate.